Festivalul judeţean „Mugurel de sălcioară”- o ediţie plină de entuziasm şi bucurie

“Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii /Primăvara-ncălzitoare, după aspre vijelii (…)”-Aceste versuri au răsunat sâmbătă, 7 aprilie, în curtea cochetei Bisericii din Herăşti, parohie aflată în grija preotului Mihăiţă Podaru, iubitor şi păstrător al tradiţiilor populare, în timpul celei de-a patra ediţii a Festivalului Judeţean al Obiceiurilor de Primăvară “Mugurel de sălcioară”. Evenimenul, ne-a spus directorul Carmen Mihaela Peţanca, este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu (CJCPCT) şi este plănuit să se desfăşoare an de an în sâmbăta dinaintea Floriilor, cunoscută ca şi Sâmbăta lui Lazăr. Anul acesta, festivalul nostru a reunit şi mai multe cete de colindători decât în anii precedenţi, cete care au însufleţit atmosfera de la Hereşti. Îmbrăcaţi în frumoase costume populare, purtând coroniţe din flori de primăvară şi coşuleţe atent ornate, pline de ouă roşii, copiii au interpretat plini de entuziasm colinde specifice acestei perioade a anului, în limba română (Lazărul, Floriile) dar şi  un colind-BUIENIŢII- păstrat în comunităţile bulgare stabilite în nord-estul judeţului. Festivalul, a declarat Carmen Mihaela Peţanca, s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor comunităţii locale dar şi a iubitorilor acestor obiceiuri-oamenii adunaţi în curtea bisericii. Ca şi în anii precedenţi, nu au lipsit cetele de colindători din: Ghimpaţi şi Naipu îndrumate de profesorul Florin Voicu, care au adus cu ele Lazărul şi Buieniţul; Greaca a venit cu colindul Floriile, instructor Georgeta Vasile; Pietrele, cu Floriile şi Lazărul, instructori  Petra Şerban şi Georgeta Vasile; elevii Şcolii generale şi ai Parohiei Hereşti, pregătiţi de învăţătoarea Maria Cicireagă şi preotul Mihăiţă Podaru au prezentat colindele Sălcioara, Lazărea şi Buieniţii, iar copiii din Hereşti, pregătiţi de Valentina Nicolae au adus cu ei colindul Lazărul. Copiii şi adolescenţii participanţi la manifestarea de la Hereşti au fost însoţiţi de profesori şi părinţii, cei care se fac “vinovaţi” de participarea tinerilor şi copiilor la acest festival de tradiţie vlăsceană. Cu toţii au primit din partea organizatorilor, CJCPCT Giurgiu, diplome de participare, revista “Comori Vlăscene”, alături de invitaţia ca şi anul viitor să participe la acest festival al obiceiurilor de primăvară. Directorul festivalului, Carmen Mihaela Peţanca a mulţumit tuturor celor care fac posibilă, an de an, existenţa acestui eveniment, deopotrivă părinţi, dascăli şi reprezentanţi ai comunităţilor locale, precizând că a fost un eveniment reuşit, graţie bunei colaborări dintre Consiliul Judeţean prin CJCPCT Giurgiu şi Episcopia Giurgiului prin Parohia Hereşti, eveniment de care s-au bucurat toţi cei prezenţi la Hereşti, sâmbătă 7 aprilie.

Heliade CĂLIN

Sursa: Jurnal Giurgiuvean

About the Author

You may also like these