Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă „După datini, colindăm!”

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu
comori vlascene – traditii si obiceiurinoutati
În perioada 20-23 septembrie 2019, la Călărași s-a desfășurat cea de a VI-a ediție a Concursului Național de folclor “La fântâna dorului”, concurs organizat de către Palatul Copiilor în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Călărași și Primăria Municipiului Călărași.
În cele 3 zile de concurs au urcat pe scenă soliști vocali, soliști instrumentiști și ansambluri folclorile din județele Alba, Brăila, Călărași, Giurgiu, Alexandria, Botoșani, Olt, Gorj, Sebeș, Ialomița, Covasna, Tg, Jiu și Bulgaria.
Instituția noastră a fost reprezentată de ansamblul „Mugurași de sălcioară” – coregraf Velicu Prodan – care a obținut premiul I și solistele vocale Băbaru Mihaela și Comorașu Andreea – prof. Mihaela Țițeica care au adus la Giurgiu 1 premiu II respectiv 1 premiu III . Felicitări participanților!
În sâmbăta Rusaliilor, la Giurgiu a avut loc cea de a XXIII-a ediție a Festivalului județean „Călușul ca pe Vlașca”, eveniment ce reunește anual cete de călușari din municipiu și județ. Ca în fiecare an, festivalul a debutat cu parada cetelor din fața Teatrului „Tudor Vianu” până în parcul Mihai Viteazul unde a avut loc și evoluția cetelor.
În perioada 14-16 iunie 2019, ansamblul „Românașul” al CJCPCT și formația STEP UP a Centrului Cultural „Ion Vinea”au participat la cea de a șasea ediție a Balkan Art Festival – Karnobat 2019. În cele 3 zile de festival, giurgiuvenii au evoluat pe cele 2 scene amplasate în centrul și în parcul orașului, alături de formații din Bulgaria, Macedonia, Albania, Ucraina, Slovenia.