Focurile de Lasata secului

Ziua de Lăsata Secului este una de sărbătoare în care se desfăşoară mai multe ritualuri specifice atât  calendarului popular, cât şi celui ortodox. Aceasta zi  marcheză începutul unui nou an agrar, dar şi al Postului Mare, cel mai lung şi mai drastic dintre cele patru mari posturi de peste an.

Pentru această perioadă, oamenii se pregătesc din timp, duminica de Lăsat de sec fiind ultima zi când se mai mănâncă ”de dulce” . De aceea, în această zi se mănâncă și  se petrece  pentru a se depăşi mai uşor postul lung ce durează până la Paşti. Potrivit tradiţiei, odată cu începerea Postului Mare, încep şi muncile de primăvară, reparaţiile şi curăţenia de primăvară. De aceea, în această zi se face curățenie prin curți, se matură și apoi se se dă foc la frunze și la crengi. Odată cu lăsarea serii, în  satele vlăscene se fac focuri atât în fata porţilor cât şi la răspântii, acestea având rol de curăţire, de purificare a timpului.

Cum unul din obiectivele CJCPCT Giurgiu este acela de a cerceta obiceiurile tradiționale, specialiștii din cadrul acestei instituţii s-au deplasat anul acesta în localitățile Frasinu, Dăița și Plopșoru pentru a cerceta obiceiurile desfășurate în această zi. ”Am ajuns în Frasinu la lăsarea întunericului și cu sprijinul d-nei Vasile Georgeta, profesor de muzică în comuna Băneasa, am mers la locul unde se strâng flăcăii pentru a striga fetele, obicei cunoscut sub numele de Strigarea peste sat. În jurul unui foc mare, pe un deal de la marginea satului,  tinerii se adună în fiecare an pentru a striga fetele rămase nemăritate. Strigarea se face în versuri satirizând defectele celei căreia i se adresează, dar și sancţionând abaterile de la normele bunei cuviinţe, prin anunţarea acestora în faţa întregii comunităţi. Întrebați fiind de ce s-au adunat în această seara, toți ne-au răspuns că așa e obiceiul!”, după cum ne-a declarat directorul CJCPCT Giurgiu, Carmen Mihaela Peţanca.

La întoarcere, specialiştii acestei instituţii s-au oprit în Dăița și în Plopșoru, acolo unde, la o raspântie în jurul focului erau adunați femei, bărbați și copii. După cum ne-a povestit Tudor Tudorache din Dăiţa, în jurul focului se stă până la stingerea lui, iar pentru ca flăcările să ţină cât mai mult astăzi se ard cauciucuri, şi nu lemne şi crengi ca pe vremuri. “Era mai frumos înainte, erau alte tradiţii”, ne-a mărturisit bărbatul cu nostalgie, gândindu-se la anii copilăriei şi ai tinereţii. Aşa cum ne-a confirmat Tudor Tudorache, focurile au rol purificator şi se fac şi în curţile oamenilor, în urma curăţeniei de primăvară, atunci când se ard gunoaiele şi resturile vegetale.

Despre acest obicei ne-a vorbit şi Tudoriţa Stănilă, din localitatea Plopşoru, care ne-a povestit că focul de Lăsata Secului este unul dintre obiceiurile care se mai practică şi care are rolul de a alunga duhurile rele şi de a marca trecerea de la un anotimp la altul, şi anume de la iarnă la primăvară. “Se fac focuri la răspântii, unde se adună toţi vecinii”, ne-a spus doamna Tudoriţa.

Un alt obicei practicat de copii in seara de Lăsatul secului este Bătutul halviţei. Acesta presupune că în tavan, stăpânul casei prinde o funie de care atârnă o halviţă ce este mişcată, iar copii trebuie să o prindă cu gura, mâinile ținându-le la spate. Cel care reuşeşte, primeşte bucata de alviţă drept răsplată. Despre acest obicei ne-a povestit un locuitor din Frasinu care şi-a amintit cum în copilărie, de grinda casei era legată alviţa pe care, copil fiind, încerca să o prindă cu gura, cel care şi reuşea fiind răsplătit cu bucata gustoasă de alviţă.