Arhive lunare: decembrie 2012

Spectacolul Culturii Vlăscene – Zeci de copii, tineri şi adulţi talentaţi au urcat pe scenă de 1 Decembrie

Sambata 1 decembrie de ziua nationala a romaniei , pe scena Muzeului Poliţiei de Frontieră din Giurgiu zeci de copii, tineri şi adulţi din judeţ au celebrat acest eveniment prin cântec, dans, poezie şi teatru.

Spectacolul Culturii Vlăscene, derulat sâmbătă la Casa Armatei, a reunit zeci de momente artistice dintre cele mai bune descoperite de reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu în luna noiembrie, în cadrul Festivalului Culturii Vlăscene.

Au urcat pe scenă participanţi de toate vârstele din Băneasa, Căscioarele, Cosoba, Călugăreni,Comana, Falaştoaca,Geaca, Găiseni, Gostinu, Izvoarele, Malu, Oinacu, Stoeneşti, Stăneşti, Palanca, Pietrele, Vedea, Vlaş Ţepeş şi Vărăşti.

Din program nu a lipsit muzica şi dansul popular, dansul modern, scenetele de teatru, poezia sau muzica uşoară, evenimentul constituindu-se într-un adevărat spectacol de varietăţi.

Manifestarea a fost organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în parteneriat cu Muzeul Poliţiei de Frontieră din Giurgiu.